vineri, 18 septembrie 2015

REVIEW: Baton corector purificator de la Gerovital Plant

Buna din nou! Astăzi continuăm cu un nou review, mai exact,vă voi prezenta batonul corector purificator de la Gerovital Plant.
Draguţ, simpatic şi practic! Exact ce ai nevoie în zilele când eşti "pilot de cursă" prin casă deoarece întârzii la serviciu. Şi dacă tot am adus vorba de acest minunat baton, eu zic să vi-l prezint puţin, pentru a şti şi voi de ce îl laud atâta. Din păcate, eu am aruncat ambalajul pe care se aflau toate ingredientele. Şi, deşi sunt la al treilea corector, toate ambalajele au sfârşit la gunoi :P. Este sub forma de stick, uşor de aplicat pe zonele cu probleme şi se întinde cu degetul.
Capacul este verde, iar batonul are culoarea bej. Se potriveşte pentru toate tipurile de ten, aşa că nu vă faceţi probleme dacă aveţi tenul mai închis sau mai deschis. Din păcate, nu prea se potriveşte tenului gras, adică după vreo oră de la aplicarea lui pe ten o sa începeţi sa străluciţi. Dar cu o cremă matifiantă aplicată înaintea lui, eu zic că se rezolvă problema. Am scris toate astea deoarece am tenul gras, şi ştiu ce păţesc cu el. Acoperirea este mica spre medie, este destul de bun, si se consuma destul de greu. Mie mi-a ajuns un baton timp de trei luni. Depinde de cat produs aplici pe ten. Preţul este de 10 lei în Carrefour, 12 lei la plafar si 14 lei la Penny Market XXL. Sincer, cand l-am văzut în Carrefour am fost plăcut surprinsă căci eu îl luasem dintr-un plafar cu 12 lei.
 Recunosc ca preţul de la Penny m-a şocat, de la 10 la 15 lei eu zic ca e o diferiţă, dar l-am achiziţionat, fiindcă nu mai aveam deloc. Asta e, dar eu tot vă recomand sa îl achiziţionaţi din Carrefour.
Era să uit, are o cantitate ce 5 g si ingredientele sunt: Ricinus Communis (Castor) Seed Oil, Lanolil, Isocetyl Stearoyl Stearate, Bentonite, Zinc Oxide Candelilla Cera (Candellila Wax), Cera Alba (Beeswax), Titanium Dioxide, Boswelia Serrata Resin Extract, Dipropylene Glycol, Calendula Officinalis (Marigold) Flower Oil, Sulfur, CI 77491+77492+77499, Synthetic Wax, Theobroma Cacao Seed Butter, Triclosan, BHA, CI 77491+77499
Ingredientele le-am copiat de pe un site, căci am aruncat cutiuţa produsului, dupa cum am precizat mai sus
Să sintetizăm puţin toata polologhia de mai sus:
Nume: Baton corector purificator de la Gerovital Plant
Unde îl găsiţi: Carrefour, plafar, Penny Market XXL
Cantitate: 5 g
Preţ: 10-15 lei
Nota: 10
I-am acordat nota 10 deoarece chiar este un baton ce merită cumpărat. Dacă aveţi probleme cu tenul si căutaţi un produs care sa va acopere cat de cat coşurile, eu zic sa îl incercaţi, căci nu veţi avea nimic de pierdut.
                              V-am pupat!
                                               


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu